Bună ziua, oameni buni!

Suntem Vasko, Eli și Lubcho, și vreau să vă spun despre lupta lui și a noastră pentru a fi aici cu noi! Totul a început „oficial ” în 2016. După ani împreună, soțul meu și cu mine am decis că este timpul să căutăm ajutor pentru visul nostru de a avea pe cineva pe care să îl iubim, pe cineva de care să avem grijă, pe cineva care să ne umple zilele. Așa ne-a întâlnit soarta cu Zvezdelina Lutfi - femeia fără de care nimic nu ar „fi”, femeia pe care acum o pot numi sora mea, chiar fiica mea.

Ea a parcurs, după cum s-a dovedit, drumul destul de dificil alături de noi, spre micul pachet pe care doream să-l luăm în brațe. Încurajați de prima conversație pe care am avut-o cu ea, am început. Cercetări, teste, clinici și încercare de FIV după încercare de FIV... Au fost zile de așteptare, speranță și multă dezamăgire după prima și a doua încercare eșuată... din nou cercetări, tratamente, pregătirea organismului, căutarea motivului pentru care nu se întâmpla.

Și, minune, a treia oară am văzut cele două trăsături dragi. Dar bucuria noastră nu a fost pentru mult timp.

După o preeclampsie severă la începutul celei de-a șaptea luni de sarcină, 20 de zile de luptă pentru viață la terapie intensivă, lumea noastră s-a prăbușit din nou. Ne-am pierdut comoara mult așteptată. Zilele și nopțile au fost nesfârșite. După doi ani de recuperare a sănătății mele, am făcut o nouă încercare. Și da, am reușit! Și de data aceasta, înarmați cu experiența greșelilor anterioare, am crezut că totul va fi bine. Dar, din păcate, nu a fost așa.

Din cauza tonusurilor proaste ale micuțului nostru nenăscut, am fost internată în spital în a 30-a săptămână gestațională. În a cincea zi, după o operație de urgență, micul nostru mare erou a venit pe lume. Lubcho s-a născut cântărind doar 1.120 de grame. Din prima zi a avut nevoie de doze mari de oxigen pentru a supraviețui. Din păcate, a petrecut 99 de zile la neonatologie. 99 de zile în care am așteptat acel telefon atât de important, o dată pe zi, pentru a afla cum se simte. Ni s-a spus de zeci de ori să ne pregătim pentru ce e mai rău. Dar el a supraviețuit! Sfidând toate pronosticurile. Dar veneau și zilele proaste. După primul diagnostic de BPD, a venit al doilea, mai înfricoșător. După cum s-a dovedit în cele din urmă, din cauza oxigenului redus la nivelul creierului, Luby avea probleme motorii. Diagnosticul a fost Leucomalatoză perventriculară. Am început reabilitarea imediat ce l-am adus acasă, reabilitare care continuă și în prezent. Lucrăm cu specialiști în fiecare zi, uneori dimineața și după-amiaza. Micul nostru erou luptă și muncește neobosit pentru a se recupera, dar, din păcate, încă nu a mers.

Un logoped lucrează cu el și suntem pe cale să începem reabilitarea acvatică. Dar, în ciuda prognosticului inițial nefavorabil, în acest stadiu putem spune că înțelege totul, cu multă muncă, în fiecare zi învață ceva nou, spune cuvinte, numără până la cinci, interpretează și înțelege tot ce se întâmplă în jurul său. Zâmbetul nu-i părăsește niciodată fața, în ciuda tuturor dificultăților prin care trece în fiecare zi. Principalele noastre probleme sunt că a făcut tetrapareză. Iar brațele și picioarele îi sunt foarte strânse. Încă nu poate sta singur în picioare și nu poate merge din această cauză. Avea câteva luni când am descoperit epilepsia, pe care, slavă Domnului, am reușit să o ținem sub control și nu mai ia medicamente pentru ea. A trebuit să facă o operație la ochi în străinătate, care a fost necesară - și a gestionat-o eroic. Astăzi, 2 ani mai târziu, există progrese mari, dar suntem încă foarte, foarte în urmă. Am contactat recent un medic din străinătate care face cercetare în domeniul celulelor stem de peste 20 de ani.

Ne-a aprobat un curs și sperăm din tot sufletul că aceste perfuzii îl vor ajuta pe raza noastră de soare să progreseze și să aibă o copilărie normală. Profesorul a spus că, cu cât copilul este mai mic, cu atât avem mai multe șanse ca celulele stem să funcționeze. Visul nostru este să vedem primii pași ai miracolului nostru, să îl vedem jucându-se și alergând cu prietenii în parc. Suntem dispuși să încercăm orice pentru asta. Și credem, credem în bine, credem în miracole, pentru că miracolul nostru îl are astăzi în brațe. Până acum ne-am ocupat singuri de toate tratamentele, operațiile și reabilitările, dar suma necesară pentru celulele stem este peste posibilitățile noastre.

Așa că vă cerem din adâncul inimii, dragi oameni. Ajutați-l pe băiatul nostru însorit să aibă o copilărie normală, ajutați o mamă și un tată care și-au cerșit odrasla în cel mai greu mod posibil să zâmbească și să-și vadă copilul pe picioarele lui. Înclinați-vă în fața tuturor oamenilor buni care întind o mână de ajutor celor aflați în nevoie ca noi.