Te rog salvează-mă, vreau să trăiesc

Am petrecut Paștele acasă, cu cei dragi. Și în tot acel timp, zâmbeam cu ochii plini de lacrimi. Pentru că în spatele acelui zâmbet era un gând care mă sfâșie în fiecare zi:
dacă nu reușesc să strâng banii… o să mor.

Nu vreau să mor… dar fără ajutorul vostru, s-ar putea să nu mai am de ales.

Mă numesc Nona Bianca, am doar 20 de ani. Sunt studentă la Drept, cu vise simple, dar mari: să trăiesc, să termin facultatea, să îmi țin frații de mână când cresc, să devin cineva. Să fiu.

Dar boala nu m-a întrebat dacă sunt pregătită.

Limfomul Hodgkin a revenit. După luni de chimioterapie, după speranțe, după lacrimi și durere… s-a întors. Iar acum, singura mea șansă e un transplant și imunoterapie urgentă, în Turcia. Următoarea procedură e programată pe 5 mai. Dar adevărul e că nu am banii necesari. Iar timpul trece. Rapid. Nemilos.

Știu că poate e greu să înțelegi o astfel de teamă, dar eu o trăiesc. Zi de zi. Și tot ce mai pot face e să strig:
Ajutați-mă! Vă implor, nu mă lăsați să mor pentru că nu am bani.

Nu cer o minune. Cer viață. Un gest. Un sprijin. O mână întinsă.
Orice donație, oricât de mică, înseamnă o respirație în plus pentru mine.