Mama lui Iustin merge în fiecare săptămână la el, la Bacău

Iustin este în penitenciar de patru luni. De atunci zilele mele nu mai sunt la fel. Mă trezesc cu gândul la el și adorm tot cu gândul la el. Merg la muncă și încerc să țin lucrurile în echilibru, dar port o durere pe care nu o pot ascunde.

În fiecare lună îi pregătesc un pachet și îi trimit bani pentru telefon, ca să putem vorbi, pentru produse de igienă, pentru apă și pentru pâine. Locuiesc în județul Botoșani, iar fiecare vizită înseamnă un drum lung, plătit din veniturile noastre. Încercăm să mergem câte unul singur, ca să cheltuim mai puțin. Cu toate acestea, după ce plătesc transportul și îi trimit lui ce are nevoie, de multe ori nu ne mai rămâne nimic nici măcar pentru mâncare.

Când ajung la poartă, grijile dispar pentru câteva clipe. Îl văd, îi vorbesc, îi țin mâna. Încerc să-i arăt că sunt bine și că trebuie să fie puternic, chiar dacă înăuntru sunt plină de durere. Apoi vine despărțirea și mă întorc acasă cu sufletul apăsat.

Nu este ușor să alegi între a pune ceva pe masă acasă și a plăti un drum care te duce la propriul copil. Nu vreau să-mi abandonez copilul, dar nici eu nu mai reușesc să duc singură toate aceste greutăți.

În iunie 2027 Iustin va fi mutat înapoi la Botoșani, unde drumul costă mult mai puțin. Până atunci aș vrea să-l pot vizita ori de câte ori pot, fără să mai calculez fiecare leu, și să-i duc pachetele de care are nevoie, ca să știe că mama lui nu renunță la el. Nu judecați o mamă după situația copilului ei.

Donați. Dacă nu puteți, distribuiți campania.